Misiunea Liberă Krefeld

Prezentarea lucrării misionare a
»Centrului de Misiune - Krefeld«

Centrul de Misiune din Krefeld a fost construit pe parcursul mai multor ani. Din el fac parte clădirea bisericii cu peste 500 de locuri, unde se ţin adunări de trei ori pe săptămână şi celelalte clădiri cu birouri, atelierul de tipărire şi expediţie, precum şi dormitoarele. Ca urmare a creşterii lucrării misionare, acum 10 ani a trebuit ridicată o nouă clădire. Aceasta este clădirea cu tipografia şi utilităţile aferente. În clădirile misiunii putem caza şi servi masa pentru 300 de oaspeţi.

Nici una din cele 12 persoane prezente la adunarea de casă de la sfârşitul anului 1959, care fuseseră invitate de Ewald Frank pentru o adunare de rugăciune, nu şi-a putut imagina că în acest fel ar putea începe o lucrare misionară mondială.

Ewald Frank a început să predice în 1953 şi a participat la adunarile ţinute de William M. Branham în Karlsruhe, Germania în perioada 12 - 21 august 1955. Ceea ce a trăit în acele adunări citise doar în relatările din Noul Testament. Orbii şi-au primit vederea, şchiopii au fost vindecaţi într-o clipită şi au putut merge, surzii şi-au primit auzul şi multe altele. Vindecarea unei fetiţe de 11 ani, oarbă din naştere, l-a impresionat în mod deosebit pe tânărul predicator. Din acel moment i-a fost clar că William Branham trebuie să fie un om trimis de Dumnezeu, căci nimeni nu poate face lucrările pe care numai Isus le-a făcut, decât dacă Dumnezeu este cu el.

Câteva luni mai târziu, în martie 1956, Ewald Frank a părăsit Germania, având şi dorinţa de a afla mai mult despre învăţăturile lui William Branham. Între 6 şi 15 iunie 1958, el a participat la conferinţa "Glasul vindecării" din Dallas, Texas, Statele Unite. Gordon Lindsay invitase pe toţi marii predicatori din Statele Unite care se rugau pentru vindecarea bolnavilor şi care-şi primiseră inspiraţia şi încurajarea de a-şi începe slujba în adunările lui William Branham. Printre aceştia erau Oral Roberts, T. L. Osborn, Morris Cerullo şi mulţi alţii. Cu toţii au depus mărturie că străpungerea puternică a trezirii cu slujba de vindecare de după Al Doilea Război Mondial, a avut loc prin slujba extraordinară a lui William Branham. Cei mai mulţi dintre ei vorbeau în adunările de dimineaţă şi amiază, iar William Branham era vorbitorul principal în serviciile de seara.

În timpul acelei conferinţe, Ewald Frank a putut face o diferenţă clară între toţi acei evanghelişti şi slujba profetică şi apostolică a lui William Branham. Cu această ocazie a aflat şi despre chemarea supranaturală la slujbă a lui William Branham, pe care acesta a primit-o în 7 mai 1946 într-un mod asemănător cu cea primită de apostolul Pavel. Acum era timpul să afle mai multe despre ceea ce învaţă acest om trimis de Dumnezeu. El şi-a dat adresa astfel ca toate predicile pe care le ţinea William Branham să-i poată fi trimise. A reuşit în cele din urmă să şi stea de vorbă cu William Branham între adunări. Smerenia acelui bărbat a făcut o puternică impresie asupra lui.

În august 1958, Ewald Frank s-a întors în Germania, crezând că toţi credincioşii care mărturisesc Evanghelia deplină vor primi cu bucurie îmbogăţirea spirituală pe care el însuşi o trăise. Dar foarte curând, conducătorii spirituali au ajuns să respingă pe predicatorul pe care-l stimaseră până atunci. De aceea, doar acest mic grup de rugăciune a rămas statornic în intenţia de a se întoarce la învăţătura Bibliei şi la practica Bisericii din timpul apostolilor. Tema călăuzitoare a fost de la început "sola Scriptura" - numai Sfânta Scriptură trebuie să fie dreptarul pentru credinţă, învăţătură şi viaţă.

De la această mică părtăşie, în care fraţii Leonhard Russ şi Paul Schmidt au dus greul împreună cu Ewald Frank, lucrarea a crescut şi curând a trebuit închiriată o sală. Pe 2 aprilie 1962, când se crăpa de ziuă, Ewald Frank a primit o chemare şi o însărcinare din partea Domnului care i-a vorbit cu o voce puternică şi i-a spus să meargă să predice Cuvântul Său în alte oraşe. În câţiva ani, această lucrare misionară independentă s-a răspândit dincolo de graniţele Europei. După câţiva ani a trebuit închiriată o altă sală mai mare.

În aprilie 1964 »Freie Volksmission Krefeld« - "Misiunea Liberă Krefeld" a fost recunoscută ca organizaţie non-profit. În luna octombrie a aceluiaşi an, Ewald Frank a făcut prima călătorie misionară în ţările din Asia. În India, mii de oameni au participat la adunări. Începând cu 1966, ţările vorbitoare de limba germană au fost incluse în programul de servicii. Între anii 1968 şi 1978 a avut posibilitatea să vorbească în emisiuni de 20 de minute la Radio Luxemburg. Prin aceste emisiuni pe unde scurte, toată ţările din Europa au putut fi atinse. Din acelaşi an, a început şi călătoriile misionare în ţările din Europa de Est, inclusiv Uniunea Sovietică. În cele din urmă, în anul 1976, de Paşte, a putut fi inaugurată clădirea bisericii din Krefeld. În următorii ani au fost ridicate şi restul clădirilor din Centrul de Misiune. De aici, se trimit în întreaga lume literatură biblică, benzi audio şi video, iar mai nou şi DVD-uri.

Cărţile şi broşurile cu subiect biblic sunt tipărite în toată lumea în 20 de limbi şi numărul este în creştere. În Centrul de Misiune tipărim în 10 limbi şi trimitem materiale în 130 de ţări. Acesta este şi numărul de ţări în care Ewald Frank a fost şi a predicat. Această lucrare misionară internaţională şi independentă este finanţată doar prin darurile de bunăvoie. Este o lucrare a credinţei, în adevăratul sens al cuvântului, care există şi se face prin încrederea în Dumnezeu pentru toate lucrurile. Toată literatura, cărţile, casetele, DVD-urile sunt trimise gratuit, fără a se face vreo aluzie nici măcar la taxele poştale. Noi nu avem membri înscrişi şi nu se fac colecte. Aceia care sunt binecuvântaţi participă la această lucrare cu zeciuielile şi cu darurile lor. Fiecare hotărăşte pentru sine cum să ia parte la această misiune.

Temelia credinţei

Sfânta Scriptură este singura sursă, temelia desăvârşită şi singura unitate de măsură pentru credinţă, învăţătură şi viaţă. Prin proorocii din Vechiul Testament şi prin apostolii Săi din Noul Testament, Dumnezeu ne-a spus tot ceea ce avem nevoie să ştim. De aceea, Biblia este mărturia completă a lui Dumnezeu, căreia ca şi în cazul unui testament, nu i se poate adăuga nimic.

Învăţătura apostolilor este numai ceea ce ne-au lăsat apostolii în scrierile lor. Biblic este numai ceea ce mărturiseşte Biblia. De natură creştină este doar ceea ce-şi are originea în Hristos. Hotărârile luate în diferite consilii în decursul istoriei bisericii, sunt respinse, deoarece este evident că prin aceste hotărâri s-a adăugat şi s-a falsificat Cuvântul original.

Misiunea liberă este deosebită de toate mişcările de trezire pe care le-a experimentat Biserica lui Hristos de la Reformă încoace. Toţi şi-au organizat propriile biserici în cultele pe care le-au înfiinţat. Noi avem sarcina să vestim Cuvântul descoperit, mesajul acestui ceas, şi să predicăm întregul plan al lui Dumnezeu, care trebuie adus la cunoştinţa acelora care au nevoie să trăiască desăvârşirea. Obiectivul nostru este să slujim tuturor copiilor lui Dumnezeu care încă sunt împrăştiaţi în diferite biserici. Din această ultimă vestire nu va lua fiinţă o nouă organizaţie cu comunităţi locale afiliate, ci rezultatul va fi Biserica lui Isus Hristos ca o Mireasă pregătită să-L întâlnească pe Mirele ei şi care este chemată afară de pretutindeni. Ei se pot aduna oriunde s-ar afla.

Sigur că noi nu pretindem a fi singura biserică mântuitoare, ci ne vedem ca o parte din „Ecclesia" , împreună cu toţi aceia care sunt chemaţi afară prin Cuvântul lui Dumnezeu. Cei aleşi formează Biserica vie a Dumnezeului celui viu. Nu arătăm spre un om ca şi întemeietor: în realitate noi suntem o continuare a ultimelor treziri spirituale care au venit peste Pământ la începutul şi la mijlocul sec. al XX lea ca mişcare directă a Duhului Sfânt. Scopul este ca Domnul însuşi să-şi poată zidi şi desăvârşi propria-I Biserică pentru ziua revenirii Lui.

Credinţa într-un singur Dumnezeu adevărat, în afară de care nu există altul, şi care S-a descoperit ca şi Creator, Susţinător, Mântuitor, Împărat, Judecător etc. este temelia credinţei noastre. "Ascultă Israele! Domnul, Dumnezeul nostru este singurul Domn!" (Deut. 6:4-9; Marcu 12:28-34). Aceasta este cea mai veche mărturisire de credinţă documentată biblic şi care a venit chiar de pe buzele lui Dumnezeu Însuşi. Învăţătura "Jesus Only" (numai Isus), ca şi învăţătura trinitară sunt respinse ca nefiind atestate de Biblie.

Crezul niceano-calcedonean nu este biblic: de aceea îl respingem. În acest crez se spune: „Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul născut, Care din Tatăl s-a născut mai înainte de toţi vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut şi nu creat. Cel de o fiinţă cu Tatăl... " Biblia nu vorbeşte nicăieri despre un Fiu născut de Tatăl în cer. În Sfânta Scriptură nu se găseşte nici măcar o aluzie la o asemenea afirmaţie. Imaginea trinitară care este prezentată, a fost adoptată de părinţii păgâni ai bisericii şi nu este altceva decât o reprezentare mitologică introdusă în creştinismul formal. Fiul a fost născut aici pe pământ, aşa cum se găseşte scris în evanghelii. Adevărata mărturisire apostolică se găseşte numai în Biblie. În lucrarea "Didahii", numită şi "Învăţătura apostolilor", se găsesc formulări ale părinţilor bisericii. Mărturisirile clericilor bisericii se găsesc în istoria dogmelor şi de aceea nu sunt obligatorii pentru noi.

Dumnezeu este Unul. Nu sunt trei omniprezenţi, nu trei veşnici, atotştiutori, nu trei care împart atotputernicia între ei, nu trei care sunt uniţi, ci este numai un Dumnezeu Atotputernic şi veşnic ce s-a descoperit în multe feluri, de la începutul timpului. În Noul Testament, El s-a descoperit ca Tată în ceruri, în Fiul pentru mântuirea noastră - Emanuel, Dumnezeu cu noi pe pământ, şi prin Duhul Sfânt în Biserica Lui. În tot Vechiul Testament, s-a proorocit despre Fiul. El a fost zămislit prin Duhul Sfânt şi a fost născut de Maria: Mântuitorul a venit astfel în trup, Cel întâi născut între mai mulţi fraţi. Fiul este şi Domnul. De aceea este scris: "Cum mi-a fost dat mie să vină la mine maica Domnului meu?"(Luca 1:43). De asemenea este scris: "... astăzi în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul. " (Luca 2:11) Şi din nou este scris: "Şi nimeni nu poate zice: "Isus este Domnul", decât prin Duhul Sfânt." (1Cor.12:3). "Eu sunt", Logosul, Cuvântul, Cel care a vorbit şi a adus toate lucrurile la existenţă prin Cuvântul Lui şi Cel ce S-a descoperit pe Sine sunt întotdeauna UNUL şi ACELAŞI. Domnul - Yahveh al Vechiului Testament, este Domnul - Isus al Noului Testament. În Vechiul Testament, El era într-un trup duhovnicesc, în Noul Testament, El a venit într-un trup de carne.

Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său, ca omul să aibă părtăşie cu El. Prin căderea în păcat s-a rupt părtăşia dintre Creator şi omenire. Căderea în păcat a dat naştere unei seminţe. De aceea Dumnezeu a trebuit să pună vrăjmăşie între cele două seminţe diferite, şi i-a spus Evei că-şi va naşte copiii cu dureri. În acea legătură a fost dată făgăduinţa venirii lui Mesia, care va fi „Sămânţa" lui Dumnezeu, venind prin femeie, ca să zdrobească El capul Şarpelui care a fost blestemat. (Geneza 3:13-17).

La începutul creaţiei naturale, Satana a înşelat-o pe Eva prin şarpe, iar ea l-a tras şi pe Adam în fărădelege, şi astfel duşmanul a câştigat influenţa asupra creaţiei care prin neascultare şi păcat, a fost separată de Dumnezeu, mergând în moarte. La începutul creaţiei supranaturale, prin al doilea Adam, Dumnezeu a smuls Satanei omenirea căzută. El a umbrit-o pe Maria, şi astfel S-a născut Fiul lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt - S-a născut în această lume ca să repare stricăciunea, prin răscumpărare şi împăcare, şi să restabilească părtăşia cu Dumnezeu. Astfel noi am primit înfierea - Gal. 4:4-7 - "Dumnezeu era în Hristos împăcând lumea cu Sine." (2Cor.5:19).

Taina răscumpărării omenirii pierdute se află în faptul că însuşi Răscumpărătorul a plătit preţul. Cuvântul s-a făcut trup, a devenit om sută la sută, ca să poată suferi şi să poată muri în trupul de carne, şi să biruiască moartea şi iadul, biruinţă dovedită prin învierea Sa glorioasă. Deoarece căderea în păcat s-a petrecut în trup de carne şi sânge, a fost necesar ca răscumpărarea omenirii căzute să fie făcută de Răscumpărătorul în trup de carne. Pe crucea de pe Calvar, El Şi-a vărsat sângele Său sfânt, în care pulsa viaţa divină, ca să ne răscumpere. Prin faptul că El a suferit în locul nostru, şi Şi-a dat viaţa pe cruce, toţi fiii şi fiicele lui Dumnezeu au fost împăcaţi cu Tatăl lor ceresc. Prin predicarea Evangheliei lui Isus Hristos, oamenilor le este adusă la cunoştinţă mântuirea lui Dumnezeu, pe care ei o pot trăi personal. Astfel, printr-o întoarcere adevărată la Dumnezeu, gândirea oamenilor se schimbă, ei părăsesc calea cea largă, sunt înnoiţi în inimile lor şi născuţi din nou prin Cuvântul şi Duhul lui Dumnezeu, la o nădejde vie.

Botezul în apă

Conform modelului apostolic, sunt botezaţi numai aceia care au crezut în Isus Hristos ca Mântuitorul lor personal. „Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit " (Marcu 16: 16). "Credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea prin Cuvântul lui Hristos." (Rom.10:17). Aceasta se face printr-o singură scufundare în apă a persoanei, aşa cum au făcut-o apostolii, şi cum s-a făcut în primele secole după apostoli. Stropirea şi turnarea apei nu are bază biblică, şi au fost inventate în timpul creştinizării forţate. Chiar şi astăzi se face acest lucru. Un copil nu poate fi întrebat, el nu poate decide, astfel este oarecum forţat.

Să chemăm câţiva martori ai Bisericii de la început. Petru, bărbatul ales la începutul Bisericii nou-testamentare, a spus cu autoritate divină următoarele cuvinte sub călăuzirea Duhului Sfânt: "Pocăiţi-vă şi fiecare dintre voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh." (Fapte 2:38). Căci este scris: "Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor, începând din Ierusalim." (Luca 24:47).

După predica lui Filip în Samaria, cei ce au crezut au fost botezaţi, aşa cum putem citi în Fapte 8:16: "...fuseseră numai botezaţi în Numele Domnului Isus."

Pentru a întări mai bine această învăţătură importantă, vom apela şi la un al treilea martor care să completeze mărturia. După ce a predicat apostolul Pavel, a avut loc, desigur, botezul în apă aşa cum cum citim în Fapte 19:5: "Când au auzit ei aceste vorbe, au fost botezeţi în Numele Domnului Isus." Prin botez, credinciosul mărturiseşte că a primit iertarea păcatelor, şi de aceea confirmă acest lucru prin ascultare de marea trimitere, lăsându-se botezat.

Apostolii de la început, şi Filip, şi Pavel, au înţeles corect marea însărcinare din Matei 28:19, şi au botezat în conformitate cu aceasta, în acel Nume sfânt. Ei nu au repetat însărcinarea ca pe o formulă, ci au înţeles că numele de legământ nou-testamentar este ISUS , Nume în care singurul Dumnezeu s-a descoperit ca Tată, Fiu şi Duh Sfânt. Numai în acest Nume avem noi mântuirea de la Dumnezeul nostru. Căci astfel a însărcinat Domnul nostru: „Botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt " (Mat. 28:19). Dumnezeu este Tată, dar acela nu este un nume. Nici Fiul, nici Duhul Sfânt nu sunt nume. Acestea sunt denumiri. Singurul nume care aparţine Tatălui şi Fiului şi Duhului Sfânt, în care urmau să boteze apostolii şi oricine altcineva, este Domnul Isus Hristos. Aceasta este adevărata învăţătură şi practică apostolică pe care o susţin martorii din Noul Testament. La începutul bisericii nou-testamentare, şi aşa cum mărturiseşte istoria bisericii, la mult timp după apostoli, toţi credincioşii, chiar şi Pavel (Rom.6:3), au fost botezaţi în Numele lui Isus Hristos.

Cina Domnului

Cina Domnului se sărbătoreşte şi ea conform modelului biblic. Se pregăteşte o pâine fără aluat, după numărul celor care participă la cină. Pâinea este binecuvântată prin rugăciune, apoi frântă şi împărţită. Tot astfel, este binecuvântat prin rugăciune şi paharul cu vin roşu, din care beau toţi. Cina Domnului se ţine în amintirea suferinţei şi a morţii Domnului nostru Isus Hristos care S-a oferit pe Sine ca Jertfă, şi Şi-a vărsat sângele ca să plătească preţul pentru propria Sa biserică pe care a răscumpărat-o. "Pe cînd mâncau ei, Isus a luat o pâine, şi, după ce a binecuvântat, a frînt-o, şi a dat-o ucenicilor, zicând:"Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu." Apoi a luat un pahar, şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicând:"Beţi toţi din el; căci acesta este sângele Meu, sângele legământului cel nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor. " (Matei 26:26-28).

Însărcinat de Domnul, apostolul Pavel ne-a lăsat instrucţiuni mai adânci în ceea ce priveşte Cina Domnului: " Paharul binecuvântat, pe care-l binecuvântăm, nu este el împărtăşirea cu sângele lui Hristos? Pâinea, pe care o frângem, nu este ea împărtăşirea cu trupul lui Hristos? Având în vedere că este o pâine, noi, care suntem mulţi, suntem un trup, căci toţi luăm o parte din aceeaşi pâine." (1Cor.10:16-17).

Apoi el continuă şi ne dă mai multe detalii despre acest act atât de important: "Căci am primit de la Domnul ce v-am învăţat: şi anume, că Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pîine. Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o, şi a zis:"Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea." Tot astfel, după cină, a luat paharul, şi a zis:"Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, oridecâteori veţi bea din el." Pentru că, oridecâteori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El. " (1Cor.11:23-26).

Nu este spus nimic despre transformarea vinului şi a pâinii în sângele şi trupul lui Hristos, adică în Hristosul cel viu, pe care ar trebui apoi să-l mâncam! Nicăieri în Sfânta Scriptură nu este exprimat un asemenea gând.

Toţi credincioşii biblici pot participa la Cina Domnului, căci ei cred în Isus Hristos ca Mântuitorul lor personal şi au primit prin har mântuirea lui Dumnezeu.

Revenirea lui Hristos

Credem din toată inima că revenirea lui Isus Hristos, aşa cum este făgăduită de multe ori în Scriptură, este foarte, foarte aproape. Făgăduinţa a venit chiar de pe buzele Domnului Însuşi: „Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi. `(Ioan 14:1-3). Domnul nostru ne-a atras atenţia să luăm seama la semnele timpului: „Tot aşa, şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşă. Adevărat vă spun că nu va trece neamul acesta până se vor întâmpla toate aceste lucruri." (Matei 24:32-47). Şi în Luca 21:28-36 sunt prezise evenimentele care vor avea loc în timpul sfârşitului, "Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus, şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie." Ziua sau ora revenirii Lui, desigur, nu pot fi cunoscute de nimeni, dar cum prorociile biblice se împlinesc sub ochii noştri, noi le privim ca pe nişte semne ale timpului de sfârşit prezise de Domnul nostru.

Apostolul Petru scrie: "…v-am făcut cunoscute puterea şi venirea Domnului nostru Isus Hristos, nu întemeindu-ne pe nişte basme meşteşugit alcătuite…"(2Petru 1:16-21). În 2Petru 3:3,4 ni s-a spus dinainte: "Înainte de toate, să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor şi vor zice: "Unde este făgăduinţa venirii Lui?" Dar în vers.9, el dă răspunsul: "Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii, ci are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă."

Ajunşi la acest punct, trebuie subliniat faptul că Centrul de Misiune din Krefeld nu trebuie plasat în rândul sectelor care supralicitează timpul de sfârşit. Nu există nici o predică sau broşură editată de noi care să se ocupe de bătălia de la Armaghedon sau de Ziua Judecăţii. Acest lucru l-au făcut cei ce nu şi-au făcut timp să citească învăţăturile noastre. Credem în făgăduinţa revenirii şi avem sarcina să facem cunoscut Bisericii Mireasă mesajul biblic al Mirelui, acum, înaintea venirii Lui. Partea profetică, care include toate evenimentele timpului de sfârşit aşa cum sunt prezise în prorociile apocaliptice, face parte din expunerile noastre.

Revenirea lui Isus Hristos este concomitentă cu prima înviere. Mirele ceresc Îşi va lua acasă Mireasa pământească (Matei 25:1-10, 1Tes.4:13-17, Ap.19:1-9 şi alte versete). Înaintea începerii Împărăţiei de o mie de ani, acestora li se adaugă martirii din timpul necazului celui mare: "Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nici o putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos, şi vor împărăţi cu El o mie de ani."(Ap.20:4-6). A doua înviere va avea loc după Împărăţia de o mie de ani a lui Hristos, atunci când toţi oamenii care au trăit vreodată pe pământ vor învia şi vor trece prin ultima judecată. (Ap.20:11). După aceea, Dumnezeu va face ceruri noi şi un pământ nou: "Apoi, am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră… Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis:"Iată, Eu fac toate lucrurile noi""(Ap.21:1-8).

William Branham şi slujba lui profetică
şi apostolică din timpul sfârşitului

Noi credem aşa cum spune Scriptura şi recunoaştem cu o inimă deplin mulţumitoare că trăim foarte aproape de a doua venire a lui Hristos. Vedem cum se împlinesc prorociile biblice la fel ca la prima Lui venire. Noul Testament a început cu împlinirea prorociilor scrise în Sfânta Scriptură şi se va încheia în acelaşi fel. Făgăduinţa că o voce va striga în pustie (Isaia 40:3) şi că Domnul va trimite un mesager să-I pregătească drumul (Mal.3:1) a devenit o realitate vie în slujba lui Ioan Botezătorul. Găsim acest lucru confirmat în Matei 11:10, Marcu 1:1-4, Luca 1:16-17, Ioan 1:19-20.

Aşa cum le-a fost dăruit fraţilor noştri de la început să trăiască împlinirea prorociilor biblice şi să le poată rândui în mod corect în Scriptură, la fel este şi cu noi. Ioan Botezătorul a apărut cu puţin timp înainte de începerea zilei mântuirii. Slujba sa a fost făcută în duhul şi puterea lui Ilie şi mulţi au ajuns să creadă datorită mesajului său (Ioan 10:41,42). Dar acolo mai este o făgăduinţă care rămâne să se împlinească: „Iată, vă voi trimite pe proorocul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată." (Mal.4:5). Conform 2Cor.1:20: „În adevăr, făgăduinţele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt"da"; de aceea şi"Amin", pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu." Niciuna din făgăduinţele Lui nu va rămâne neîmplinită. Datorită importanţei deosebite a acestei ultime făgăduinţe din Vechiul Testament, Domnul nostru a repetat-o şi în Noul Testament: "Drept răspuns, Isus le-a zis: "Este adevărat că trebuie să vină întâi Ilie, şi să aşeze din nou toate lucrurile." (Matei 17:11). "El le-a răspuns:"Ilie va veni întîi; şi va aşeza din nou toate lucrurile;(Marcu 9:12). Toate aceste versete nu permit o tâlcuire personală. Este important de menţionat că aceste două afirmaţii de mai sus au fost făcute atunci când slujba lui Ioan Botezătorul se încheiase de mult.

Pe cât de sigur Ioan Botezătorul a fost Ilie dinaintea primei veniri a lui Hristos, tot aşa de sigură rămâne făgăduinţa despre venirea lui Ilie înaintea zilei celei mari şi înfricoşate. Prin slujba celui din urmă toate lucrurile trebuie aşezate din nou la locul lor şi în ordinea dumnezeiască. Această făgăduinţă a fost împlinită în timpul nostru. Datorită multelor devieri, a trebuit să aibă loc o întoarcere totală şi completă la învăţăturile şi practicile biblice de la început. Biserica lui Isus Hristos de la sfârşit trebuie să aibă aceleaşi învăţături şi aceeaşi viaţă ca cea de la început. Dumnezeu Însuşi a făgăduit că va trimite timpuri de înviorare spirituală. Apostolii au înţeles în mod corect făgăduinţele şi le-au aşezat la locul potrivit. În cea de-a doua sa predică de după Rusalii, apostolul Petru a vorbit despre timpurile de înviorare în legătură cu cea de-a doua venire a lui Hristos: „...pe care cerul trebuie să-L primească, pînă la vremurile aşezării din nou a tuturor lucrurilor: despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi prooroci din vechime." (Fapte 3:19-21). Aceasta este AŞA VORBEŞTE DOMNUL în Cuvântul Lui, asupra căruia El veghează ca să se împlinească atunci când se împlineşte timpul!

De fiecare dată când se împlineşte ceva din planul de mântuire, acesta este însoţit de lucruri supranaturale. Naşterea lui Ioan Botezătorul şi desigur, naşterea Domnului nostru a fost anunţată de îngerul Gavril (Luca 1 şi 2). Când Saul a fost chemat şi trimis, Domnul i-a apărut ca lui Moise într-o lumină supranaturală, aşa cum este scris în Fapte 9, 22 şi 26. De aceea, noi nu trebuie să fim miraţi dacă acelaşi lucru se întâmplă şi azi. Dimpotrivă, aceasta confirmă doar că Veşnicul şi Adevăratul Dumnezeu este Acela care Se descoperă pe Sine şi acţionează în toate lucrurile care ţin de planul de mântuire, chiar şi acum în timpul sfârşitului.

S-a întâmplat cu adevărat în data de 11 iunie 1933, pe la orele 14:00, în prezenţa a 4000 de persoane: lumina supranaturală a străpuns norii şi a coborât asupra tânărului predicator William Marrion Branham, în momentul în care acesta era pe cale să boteze a 17-a persoană în Fluviul Ohio, după o campanie de evanghelizare. O voce din acea lumină i-a vorbit astfel: „Aşa cum Ioan Botezătorul a fost trimis înaintea primei veniri a lui Hristos, mesajul care îţi va fi dat ţie va premerge a doua venire a lui Hristos." Cu ocazia adunărilor de Paşte care au avut loc în Tabernacolul Branham în anul 1966, Ewald Frank a întâlnit 12 oameni care au fost martori oculari ai acestui eveniment. În slujba lui William Branham avem de-a face cu o trimitere divină, cu împlinirea prorociei referitoare la Ilie dinaintea zilei celei mari şi înfricoşate.

Wiiliam Branham s-a referit de asemenea la trăirea puternică pe care a avut-o în seara zilei de 7 mai 1946, când lumina supranaturală i-a luminat camera şi Îngerul Domnului - pe care el l-a descris cu lux de amănunte – a stat în faţa lui şi i-a spus următoarele cuvinte: „Nu te teme, eu sunt trimis din prezenţa lui Dumnezeu ca să-ţi spun despre trimiterea ta..." Aşa cum fiecare chemare şi trimitere pe care o găsim în Biblie este adevărată, tot aşa de adevărată este şi aceasta deoarece este împlinirea unei făgăduinţe date de Dumnezeu. Eu, Ewald Frank, cred mărturisirea acestui bărbat al lui Dumnezeu mai întâi pentru că o accept ca fiind adevărată, apoi pentru că este împlinirea unei făgăduinţe biblice şi în al treilea rând pentru că am avut privilegiul extraordinar să trăiesc această slujbă dată de Dumnezeu lui William Branham, fiind un martor ocular al acesteia pe parcursul a zece ani.

Şi pentru ca nimeni din această generaţie să nu aibă vreo scuză, iată ce s-a mai petrecut: pe 24 ianuarie 1950, lumina supranaturală a coborât în timpul unei adunări în Sala Collisseum din Houston, Texas, în prezenţa a circa 8000 de oameni care s-au strâns ca să-l audă predicând pe William Branham. Fotografii din partea presei, dl. Ayers şi dl. Kippermann au făcut multe fotografii. Pe când dl. Ayers developa filmul în Studiourile Douglas, el a observat că doar o singură fotografie a ieşit şi anumea cea cu lumina supranaturală deasupra capului lui W. Branham. Aceasta a fost făcută după ce avusese loc o dispută între dr. Best - care nega că în timpul nostru mai pot avea loc lucruri supranaturale – şi tovarăşul de slujbă al lui W. Branham, predicatorul F. F. Bosworth. În momentul în care William Branham a venit la amvon şi a spus: „Eu nu am nevoie să mă apăr. Cel care m-a chemat şi m-a trimis o va confirma", atunci dl. Ayers a apăsat pe declanşatorul camerei. Expertul FBI pentru documente controversate, dr. George J. Lacy, a confirmat în 29 ianuarie 1950 că negativul era absolut curat şi că lumina a trebuit să fie acolo pentru ca să fie reţinută de obiectivul camerei. Cu adevărat în această epocă a invenţiilor tehnice, Dumnezeu a permis necredincioşilor să confirme prezenţa Lui în mijlocul celor credincioşi.

Ar fi într-adevăr regretabil dacă am şti doar ceea ce fac evangheliştii şi personalităţile carismatice care, fapt dovedit, au propriile lor planuri şi programe. Spus mai clar, ei îşi zidesc propria împărăţie în Împărăţia lui Dumnezeu şi au propriile lor biserici, şcoli biblice etc. Dacă nu am şti ce face Dumnezeu astăzi în Împărăţia Lui şi în Biserica Lui, am fi cele mai nenorocite fiinţe de pe faţa pământului. El a răscumpărat Biserica Lui, El zideşte Biserica Lui şi-i cheamă pe ai Săi afară din captivitatea şi confuzia religioasă şi ne aşează din nou pe temelia apostolilor şi proorocilor, Isus Hristos fiind atât piatra din capul unghiului (Is.28:16), cât şi piatra de încheiere (Zah.4:7). Acum are loc împărţirea cu credincioşie şi la timpul potrivit a hranei spirituale, conform Matei 24:45-47. Acest Cuvânt este mana pentru sufletul nostru, căci omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.

Dintotdeauna Dumnezeu a avut slujitorii Săi şi tot El a aşezat diferite slujbe în Biserică (1Cor.12:28 şi alte versete). Din punct de vedere dumnezeiesc, slujba lui W. Branham este tot atât de importantă ca şi cea a lui Moise, a lui Iosua, a lui Ioan Botezătorul sau cea a apostolilor Petru şi Pavel. Faptul că iubitul nostru Domn mi-a dat o trimitere nu este ceva ce am meritat şi nici nu a fost decizia mea. Prin faptul că am fost chemat şi trimis în mod direct de Domnul în 2 aprilie 1962 ca să predic în toată lumea mesajul divin care va premerge revenirii lui Hristos, slujba mea este doar o continuare a ceea ce Dumnezeu a dăruit prin trimiterea directă a lui William Branham. Fie că este crezută sau nu, fie că este primită sau nu, eu am responsabilitatea înaintea lui Dumnezeu să împart drept Cuvântul adevărului şi să-l rânduiesc în mod corect în Scriptură, aşa cum a făcut apostolul Pavel în timpul lui. Noi trăim acum evenimentele din ultima parte a planului de mântuire şi foarte curând vom vedea şi desăvârşirea lui. În încheiere, permiteţi următoarea remarcă: numai cei ce sunt din Dumnezeu vor asculta Cuvântul lui Dumnezeu (Ioan 8:47). Şi ceea ce i-a fost descoperit apostolului Pavel în Rom.11:7, este adevărat şi acum, şi anume că numai cei aleşi vor primi ceea ce a dat Dumnezeu. Conducătorii religioşi din toate timpurile au trecut întotdeauna pe lângă ceea ce făcea Dumnezeu. Ei nu au recunoscut slujba lui Ioan Botezătorul şi au fost cu totul împotriva Domnului şi a slujbei Sale, deşi ţineau servicii religioase. Este posibil ca istoria să se repete. Un lucru rămâne adevărat pentru veşnicie: atunci când Dumnezeu împlineşte făgăduinţele pe care le-a dat, El face toate lucrurile conform Cuvântului Său.

Pentru a evita orice neînţelegere, trebuie subliniat încă o dată că eu, Ewald Frank, şi Centrul de Misiune din Krefeld, ne-am îndepărtat de toate aşa-zisele „biserici branhamiste" şi de aşa-zişii „credincioşi ai mesajului" care nu iau Sfânta Scriptură ca autoritate finală ci mai degrabă scot afirmaţiile lui W. Branham din contex pentru a-şi stabili propriile lor învăţături. Noi nu credem într-o „Evanghelie a lui Branham" sau într-un „mesaj al lui Branham", ci noi credem în adevăratul mesaj al Cuvântului lui Dumnezeu care ne-a fost adus de mesager; de aceea, noi credem Evanghelia veşnic valabilă a lui Isus Hristos, Domnul nostru şi suntem trimişi împuterniciţi ai lui Hristos, aşa cum mărturiseşte şi apostolul Pavel în 2Cor.5:17-21. Cu aceeaşi autoritate apostolică, întemeiat pe trimiterea divină care mi-a fost dată, eu pot spune: „Noi dar, suntem trimişi împuterniciţi ai lui Hristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu!" (2Cor.5:17-21).

Broşuri şi cărţi conţinând toate temele importante ale Bibliei pot fi oţinute în mod gratuit. Predicile audio cu W. Branham pot fi comandate direct din Statele Unite. Harul şi pacea lui Dumnezeu să fie cu voi cu toţi în Numele lui Isus Hristos, Domnul nostru.